marți, 2 iunie 2009

Ce sa faci pentru a incepe...

Tema data este : " Sinteza de actiuni si moduri de gandire pentru a forma/reforma o filiala de partid existent la nivel national "
Locatia : Iasi, Romania
Persoana vizata : organizatorul
Cele prezentate reprezinta doar un punct de vedere si nu are nici o legatura cu o eventuala tentativa de a reveni in politica de partid.
1. Studierea statutului partidului, a documentelor anexe si a contractului cu presedintele de partid la nivel national; studierea si verificarea bazei de date cu membrii de partid precum si preluarea mijloacelor fixe, obiectelor de inventar si sediului;
2. Analiza punctelor tari/slabe ale altor filiale municipale/judetene din urmatoarele puncte de vedere : a. oameni (membri de partid) : numar/categorii de varsta/profesii/urban-rural/stare civila/studii/ apartenenta de partid in trecut (actual sau altele)/ grad de satisfactie al cunoscutilor (atentie la eventualele capcane sau pozitii subiective !)- fata de pozitia actuala in partid/fata de politica filialei/fata de comportamentul conducatorilor de filiala;
b. mod de organizare/ structuri interne;
c. posibilitati financiare/ sponsori/ activitati aducatoare de venit;
d. actiuni organizate in perioadele : 2004-2008; premergatoare alegerilor locale 2008; premergatoare alegerilor parlamentare2008; campanie electorala europarlamentare 2009; previziuni campanie prezidentiala 2009 (in legatura cu previziunile facute de "centru" referitor la Iasi);
e. promisiuni electorale versus schimbari de pozitie pe aceleasi teme/ gafe ulterioare alegerilor facute de alesi/reprezentanti ai filialelor;
Dupa analiza mentionata la 2. se sintetizeaza si se compara cu situatia similara din partidul/partidele "prietene" , respectiv "dusmanoase". Va rezulta o conduita de urmat pentru a evita punctele slabe si a scoate in evidenta punctele tari ale propriei filiale (daca acestea nu exista sau sunt insuficient reliefate se trece la punctul 3.)
3. Se identifica posibilitatile actuale/ dorintele-planurile de viitor si se poate actiona pentru pregatirea programului minimal, precum si a persoanelor care ar putea reprezenta filiala penntru anumite pozitii viitoare; in functie de persoanele care-si doresc sa candideze (si obligatoriu dupa analiza capacitatii acestora) se poate demara o procedura de verificare si testare a acestora;
4. Avand in vedere ca postura organizatorului este aceea de a crea/consolida/reforma (etc.), recomandabil ar fi ca acesta sa nu candideze ci doar sa asigure bunul mers al activitatii sale, astfel incat sa nu fie subiectul principal si/sau tinta eventualelor atacuri din partea presei sau a partidelor;
5. In cazul in care exista solicitari de inregimentare politica a unor oameni de valoare ar fi de dorit ca acestora sa li se testeze aptitudinile si potentialul (mai ales in cazurile cand provin din randul prietenilor sau de la alte partide) de a fi folositi fie pentru a candida pe anumite pozitii la alegeri sau pentru conducerea unor institutii, fie pentru a actiona ca simplu militant (cu sau fara functie in cadrul filialei);
6. Imediat dupa cristalizarea unei directii de actiune si a unor obiective de indeplinit (la momentul respectiv), se va intocmi un proiect/plan de actiune/actiuni care (dupa aprobarea de catre conduverea la nivel national) va fi prezentat presei (prezenta unor reprezentanti ai altor partide ar fi de dorit);
7. Un slogan ar putea fi reprezentativ si s-ar putea impune atat la nivel local cat si catre alte filiale si ar arata dorinta organizatorului de continuitate si respectare de traditii;
8. Revizuirea organigramei filialei, sarcinile simple, precise, cu termen si proceduri de abordare si verificarea indeplinirii lor si/sau indeplinirea de catre organizator atunci cand considera ca persoana nominalizata nu a reusit intocmai este obligatorie si va impune respectul membrilor de partid si va insufla incredere si curaj (sau va demonstra slaba calitate si/sau caracterul acestuia);
9. Activitatea de contactare a unor membri ai partidelor din filialele iesene va putea fi incredintata (cel putin in prima faza) numai in cadru organizat unor membri alesi cu atentie din propriului partid, iar contactele organizatorului vor fi minutios pregatite, de scurta durata si vor aborda teme convenabile ambelor parti (agreate anterior); membrii de partid vor fi contactati periodic iar conducerea filialei va fi supusa unei activitati de echipa in cadrul destins, prietenesc dar serios in ceea ce priveste tintele fixate;
10. O buna relatie cu presa, o legatura ne-agresiva cu electoratul si mai ales evitarea populismului si a promisiunilor fara suport, o activitate concentrata de punere in valoare a membrilor de partid selectati, pregatiti continuu si testati in diverse situatii ar putea reprezenta reale posibilitati de succes in consolidarea unei organizatii respectate.
Avand in vedere faptul ca activitatea de partid presupune alocarea de timp liber, ar fi de dorit ca de fiecare data cand se intrunesc membri pentru diverse activitati, acest timp sa nu fie pierdut in discutii fara rost, in etalarea de merite personale sau de orgolii di vise diverse.
Cu siguranta ca prezentele randuri pot fi dezvoltate si detaliate dar important este sa se inteleaga ca puterea exemplului ,vizarea de functii dupa puterea fiecaruia si mai ales intelegerea faptului ca, in general, o persoana care a demonstrat capacitate pe plan profesional este de preferat uneia care se refugiaza in politica datorita esecului pe plan personal. Insatisfactia personala nu prea are cum sa genereze un bun membru de partid, un altruist, un privitor catre viitor, un om care sa inteleaga ca un eventual succes politic il obliga sa-si slujeasca electoratul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu